Acum cîteva săptămîni, un rabin evreu s-a trezit să-l acuze pe Roger Waters de antisemitism, ură faţă de evrei şi simpatii naziste pentru că Steaua lui David e tipărită pe porcul gonflabil din show-ul The Wall. De altfel, nu e prima dată cînd show-ul lui Waters – cu o componentă simbolică şi satirică pe care dogmaticii, asociind-o cu instigarea şi sfidarea, n-o vor înţelege niciodată în termeni conceptuali artistici – stîrneşte astfel de reacţii. Acum cîţiva ani, cînd a început turneul mondial al The Wall, Anti-Defamation League s-a pronunţat în sprijinul actului artistic al lui Waters neconfirmînd acuzaţiile de anti-semitism. De data aceasta, Waters însuşi a răspuns acuzaţiei şi a făcut-o pe cît de dur, pe atît de clar: pe porc se află şi alte simboluri, printre care şi logo-urile de la Shell şi Mercedes, iar în spectacol foloseşte, în acelaşi scop critic, deopotrivă crucifixul şi semiluna; are o noră evreică, deci şi nepoţii lui sînt evrei; tatăl lui, locotenent britanic, a murit în `44 pe frontul italian luptînd împotriva naziştilor (aceasta fiind, de altfel, una din temele autobiografice ale versurilor lui Waters şi de pe The Wall, şi de pe The Final Cut). Mai spune Waters: „Show-ul The Wall este plin de compasiune şi dragoste, ecumenic şi pacifist, anti-război, anti-colonialist, anti-autoritarian, anti-fascist, anti-apartheid, anti-dogmatic, pro justiţie, pro libertate, pro colaborare, pro dialog, satiric şi internaţional în spirit.”
„The Flying Pig” e cel mai puternic simbol al Pink Floyd, folosit încă din `77 în cîntecele şi pe coperta albumului Animals, album inspirat de romanul-parabolă Ferma animalelor lui George Orwell, şi reprezintă, pur şi simplu, imaginea tuturor formelor de totalitarism, control şi constrîngere. Cei care, ca şi mine, au văzut deja această variantă a show-ului The Wall ştiu că imaginarul anti-ideologic, anti-dogmatic, anti-consumerist etc. este reprezentat de acest porc zburător din care cad confetti cu Steaua lui David, Crucea şi Semiluna, dar şi cu logo-urile Shell, Mercedes şi cel al dolarului. Aşa cum în varianta live a concertului de la Berlin din 1990 zidul lui Waters reprezenta căderea la propriu a Zidului şi mesajul era unul anti-totalitarist-comunist, de data aceasta semnificaţiile conceptului sînt legate de materialismul societăţii contemporane, consumerismul, corporatismul, colonialismul, politica globalizării, terorismul, ideologiile şi dogmatismele religioase, războaiele din Golf şi Afganistan etc. Să nu înţelegi simbolul porcului zburător şi semnificaţiile construirii zidului de către omul contemporan care, astfel, caută izolarea şi siguranţa în mijlocul unei lumi violente, rasiste, bigote ş.a.m.d., înseamnă să fii ori limitat dpdv al înţelegerii mecanismelor artei, ori direcţionat ideologic, adică să ai o grilă reducţionistă asupra lumii.
Lăsîndu-l deoparte pe rabinul evreu, vreau să citez pasajul din cartea lui Nick Mason, carte despre care am scris aici data trecută, Inside Out. O istorie personală a Pink Floyd (Victoria Books, 2013), unde toboşarul de la Pink Floyd povesteşte cum s-a născut ideea din The Wall şi tot conceptul din jurul lui (The Wall reprezintă, de fapt, un triptic: albumul, concertul cu scenografia lui specială şi filmul regizat de Alan Parker): „Evenimentul care a inspirat The Wall a avut loc la un spectacol pe Stadionul Olimpic din Montreal în timpul concertului Animals din 1977. Acesta era un stadion gigantic, străjuit de un turn futuristic, construit pentru Jocurile Olimpice cu un an înainte. Turnul ajungea la o înălţime enormă şi, prin însăşi mărimea sa, amplasamentul nu contribuia la o atmosferă caldă şi prietenoasă cu fanii. În primele rînduri din apropierea scenei, un grup relativ mic, dar surescitat, era, probabil, «sus» la capitolul chimicale, dar, în mod sigur, foarte jos la capitolul atenţie. Fiind chiar în faţă, puteam să-i auzim şi să ne dăm seama de starea de spirit a publicului. În pauza dintre două numere, acest grupă făcea sugestii de cîntece. Cînd lui Roger i-a căzut privirea pe un membru foarte gălăgios al găştii care striga «Cîntă „Careful With That Axe”, Roger», şi-a pierdut răbdarea şi, pînă la urmă, l-a scuipat pe individ. Acest lucru era mai mult decît neobişnuit, era ciudat… Deşi, în acel moment, incidentul a fost enervant, a servit totuşi la a pune în mişcare rotiţele creative ale lui Roger care a elaborat planul unui show bazat pe ideea unui public separat atît fizic, cît şi mental de idolii săi…” Din biografia scrisă de Mark Blake, Pigs Might Fly. The Inside Story of Pink Floyd, aflăm că, după acel concert, în backstage, Roger Waters i-ar fi zis managerului turneului că simte ca şi cum ar vrea să construiască un zid în jur. „Şi de ce nu-l construieşti?!”, i-a zis managerul.
Aşa s-a născut povestea, în parte autobiografică, a personajului Pink şi conceptul anti-sistem al acestui album cult din istoria rock-ului („Hey, teachers, leave us kids alone!” – cu corolarul de pe Wish You Were Here: „You didn`t like school and now you`re nobody`s fool” – sau „Mother, should I trust the government!?” au devenit versuri-mantre). De-a lungul anilor – The Wall a fost lansat în noiembrie 1979 – albumul a rezistat suficient de bine, încît Waters (ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului – contribuţia lui Gilmour pe acest album este muzicală, nu şi conceptuală) să-i poată upgrada semnificaţiile în acord cu vremurile de acum.
Un concept de album şi de show cum nu doar că nu s-a mai făcut, dar cum nu se va mai face niciodată. Pentru că e nevoie de nebunia, vanitatea, ambiţia, revolta şi inteligenţa unui tip precum Roger Waters.