Cum arată un playlist de scriitor la sfârșit de secol XIX?
Poftiți în lista de preferințe muzicale ale lui I. L. Caragiale, întocmită de Petruș Costea, cercetător în cadrul institutului G. Călinescu și meloman el însuși. Aveți ocazia să ascultați aceeași muzică care a gâdilat într-un mod plăcut urechile celui mai mare dramaturg român 
#PressPlay #PlaylistDeScriitor
În ianuarie 1897, Caragiale ascultă la București, în cadrul concertelor Peters, „Dansuri norvegiene” op. 35 de Gustav Grieg pe care le comentează într-o cronică muzicală astfel: „Cine i-a înfundat pe toți a fost Grieg. Irezistibil! Suita danțurilor norvegiene, cari au o fizionomie de o depărtată asemănare cu a celor naționale românești, a umplut de veselie, se-nțelege, numai prin părțile lor alegre, toate inimele; danțurile nordice au smuls prin ritmul lor țopăitor cea din urmă umbră de melancolie din sufletele auditorilor, așa că Grieg a fost acompaniat, afară din partitură, de tropăieli, mai mult sau mai puțin în tact, dar toate, firește, sincere și dezinteresate”
Tot în ianuarie 1897, și tot în cadrul concertelor Peters, ascultă entuziast Dvořák: uvertura „Spiritul apelor”, despre care avea să scrie „Ce lumini și ce cântece de valuri! Ce adâncimi străvezii în această stranie compoziție!”
La 5 mai 1905, la Berlin, Caragiale ascultă uvertura operei „Wilhelm Tell” a lui Rossini
Dintre lucrările preferate ale compozitorului său fetiș Caragiale alege „ Simfonia a patra” pentru care avea o slăbiciune aparte.
Una dintre lucrările preferate ale lui Caragiale, pe care dorea s-o asculte în vârf de munte: Beethoven – Sonata pentru pian nr. 14, „Sonata Lunii”