Cu peste 100 de discuri listate pe Discogs, Kitaro este fără îndoială un compozitor legendar. Japonezul s-a lansat internațional, de altfel, cu “Best of Silk Road“, al treilea album al său. Ideea de la care a pornit totul a fost un serial de televiziune japonez despre “Drumul Mătăsii”, rută comercială care unește Europa de China de mii de ani. Kitaro s-a lăsat inspirat de povestea acestui drum, rezultatul fiind cinematic și epic în același timp, funcționând și ca album în sine, nu doar ca muzică de ilustrație.
“Best of Silk Road” conține foarte multe influențe sonore atât din Japonia cât și din muzica occidentală, astfel că nu ni se pare deplasată apariția în aceeași piesă (cum ar fi “Flying Celestial Nymphs”) a unui sintetizator completat muzical de o vioară tradițională chinezească. Kitaro folosește, de altfel, nu mai puțin de cinci sintetizatoare pe întregul disc, dar și multe instrumente acustice, flaut, un mellotron și diverse percuții. Rezultatul este unitar, atmosfera transmisă nefiind deloc întunecată, ba dimpotrivă.
Discul are 11 piese plin de texturi celeste, ultima fiind un bonus de aproape 18 minute, în timp ce restul nu depășesc 7 minute. Sentimente de melancolie traversează întreaga compoziție care e de ascultat cel mai bine ca un tot unitar, cu ochii închiși, într-o stare de relaxare specifică tuturor compozițiilor “New Age”.
Albumul excelează prin transa pe care o induce, mai ales în cazul unor piese cum ar fi “Mirage” sau “Caravansary”, întreaga atmosferă find specifică viselor lucide, în care vocile lipsesc cu desăvârșire fiind înlocuite de instrumente tradiționale și diferite sinteze digitale.
Născut în 1953, Kitaro a făcut parte, inițial, din trupa “Far East Family Band”, cu care a avut parte de multe turnee în toată lumea la mijlocul anilor ‘70, ocazie cu care l-a cunoscut pe Klaus Schulze, care a produs două albume ale trupei și a devenit mentorul său în materie de sintetizatoare.
La fel ca în cazul lui Vangelis, și muzica lui Kitaro este greu de catalogat, discuțiile pe această temă încadrându-l fie în tradiția avangardist-progresistă a muzicii electronice, fie în zona mai libertariană a muzicii New Age, chiar dacă sunetele compuse de japonez nu au nimic de-a face cu religia sau spiritualitatea, cel puțin nu la prima ascultare. Lipsa vocilor și a unui mesaj clar te obligă să-ți deschizi mai mult mintea și să-i înțelegi muzica într-un spectru mai larg.
“Best of Silk Road” este un disc clasic și, chiar dacă tocmai împlinește 38 de ani, e încă proaspăt ca sonorități. Îl recomand cu căldură în compania unui strop de Vangelis și poate a unui Jean-Michel Jarre.